Ambele variante au avantaje și dezavantaje. Criteriile care contribuie la luarea deciziilor țin de: caracteristicile copilului, factori financiari și de accesibilitatea serviciilor.
Una dintre dilemele cu care se confruntă frecvent părinții copiilor cu Tulburări din Spectrul Autist: “Să angajez un terapeut ABA care oferă servicii la domiciliu sau să-mi înscriu copilul într-un centru specializat?”
Nu există un răspuns ideal. Ambele variante au avantaje și dezavantaje. Criteriile care contribuie la luarea deciziilor țin de: caracteristicile copilului, de factori financiari și de accesibilitatea serviciilor.
Terapia ABA la domiciliu presupune vizite regulate din partea unui terapeut ABA certificat, acasă la tine, pentru a lucra la planul individual de terapie al copilului tău.
Avantajele terapiei ABA la domiciliu:
– Atenție individualizată, nedivizată din partea terapeutului.
– Mai mult timp liber pentru părinți.
– Posibilitatea ca terapeutul să supravegheze copilul pe o perioadă mai îndelungată (de ex. cât părinții sunt la serviciu) și/sau însoțirea copilului la grădiniță/ școală. Deși, în acest caz, vorbim de un job 2 în 1 sau chiar 3 în 1.
Dezavantajele terapiei ABA la domiciliu:
– Interacțiune socială limitată. Copilul interacționează doar cu membrii familiei și cu terapeutul ABA, dacă nu merge la grădiniță / scoală.
– Lipsa terapiilor specifice care pot completa ABA: ludoterapie, terapie prin artă sau cu animale, terapie comportamentală, terapie cognitiv-comportamentală etc.
– E destul de greu să găsești un terapeut ABA care să se deplaseze frecvent la domiciliu. E și mai greu să găsești un terapeut ABA cu experiență și studii avansate în domeniu.
Terapia ABA la un centru specializat vine cu multiple avantaje, dar accesibilitatea sau proximitatea poate fi o reală problemă în orașele mici.
Avantajele terapiei ABA într-un centru specializat:
– Echipă specializată multi-disciplinară. De regulă, într-un centru specializat, copilului i se va pune la dispoziție o echipă de terapeuți instruiți în diferite tipuri de terapie: ABA, artterapie, ludoterapie, terapie cu animale, logopedie, terapie cognitiv-comportamentală etc. Terapeuții comunică și se sfătuiesc pentru a personaliza planul de intervenție pentru fiecare copil în parte.
– Copilul interacționează cu alți copii și participă în grupuri de socializare, având mai multe oportunități de a învăța și de a exersa abilitățile sociale. În plus, este supravegheat de specialiști, care îi urmăresc progresul și propun intervenții personalizate.
– Din echipa unui centru de autism fac parte coordonatori cu studii avansate și experiență îndelungată.
– În centrele specializate, copiii au acces la o multitudine de materiale, accesorii și spații de joacă care contribuie la dezvoltarea abilităților motorii fine și grosiere, la dezvoltarea abilităților cognitive, emoționale, sociale. Exemple: trambuline, piscine cu bile, proiectoare pentru jocuri educative interactive, tuburi interactive cu bule de aer și joc de culori, jocuri și jucării interactive.
Dezavantajele terapiei ABA într-un centru specializat:
– Din păcate, în unele orașe mici, nu există centre dedicate copiilor cu TSA.
– De regulă, copiii petrec un număr limitat de ore la centru (1-2-3-4h pe zi), strict pentru intervențiile terapeutice, iar asta poate reprezenta un dezavantaj pentru părinții care nu au la cine apela pentru însoțirea copilului sau supravegherea acestuia cât sunt la serviciu.
În concluzie, după cum spuneam și mai sus, nu există o variantă ideală pentru toate familiile. Ambele variante au avantaje și dezavantaje.
Dacă locuiți în București și luați în considerare înscrierea copilului într-un centru specializat, vă așteptăm în vizită la centrele Autism Step by Step din sectoarele 2 (Str. Sfântul Petru Tei) și 6 (incinta APACA).
În centrele Autism Step by Step, copiii beneficiază de:
– Terapia ABA: evaluare, plan de intervenție personalizat realizat de un coordonator BCBA, intervențiile în sine care includ varii tehnici și strategii ABA, monitorizare și măsurare progres.
– O gamă variată de terapii și servicii pe lângă Terapia ABA: Logopedie, Art terapie, LudoTerapie, Terapie cu Animale, Asistență Educațională, Consiliere Vocațională, Terapie de Familie, Dezvoltare Personală, Grupuri de Socializare, Terapie Cognitiv-Comportamentală, Terapie Senzorială.
– O echipă multidisciplinară formată din coordonator BCBA (Board Certified Behavior Analyst), instructori RBT (Registered Behavior Technician), psihologi, psihoterapeuți, logopezi, asistenți sociali, profesori pentru învățământul special.
– O cameră senzorială de ultimă generație, dotată cu tuburi interactive cu bule de aer și joc de culori, piscină interactivă cu bile și joc de lumini, proiector profesional pentru jocuri și materiale video educaționale interactive, saltele și trambuline, jocuri și jucării interactive.