Când am văzut pentru prima oară copii cu autism, am fost foarte surprinși. Erau foarte frumoși! Toți!
Dacă nu am fi știut că suntem într-un centru pentru copii cu nevoi speciale, am fi zis că suntem într-un loc magic, plin de jucării și mulți copii foarte frumoși. Apoi am văzut o mămică, o mămică care își începea o nouă zi, o nouă luptă. O mămică care după 7 ani de la nașterea copilului ei, cu o seara înainte auzise pentru prima oară de la băiatul ei „MAMA”. Și am văzut ochii ei plini de speranță, de fericire și recunoștință pentru acei profesioniști care au făcut posibil acest lucru. Radia de fericire! Și asta cu ajutorul terapiei ABA. Atunci mi-am zis că este punctul în care cariera noastră va lua o altă direcție. Și așa am ajuns student BCBA. Alături de soția mea, Melania Andrei, psiholog și logoped, am pus bazele Centrului Autism Step By Step.
Călătoria mea către această vocație prețioasă a început cu o întâlnire întâmplătoare cu un copil, un moment serendipic care a schimbat pentru totdeauna traiectoria vieții mele. Am pornit într-o căutare pentru a descoperi adâncurile universului interior al fiecărui copil, pentru a asculta cu atenție poveștile lor nespuse și pentru a observa frumusețea care scapă privitorului obișnuit.
Prin nenumărate zile pline de râsete, perseverență și progrese delicate, am descoperit arta de a debloca uși ascunse. Răbdarea a devenit tovarășul meu iar empatia și compasiunea, limbajul meu. Lucrul cu copii a devenit mozaicul vieții mele, iar pe măsură ce continui pe această cale extraordinară, inima mea se umple de recunoștință pentru privilegiul de a asista la reziliența lor, la creșterea lor și la bucuria iridescentă care radiază din sufletele lor.
În fiecare copil pe care îl întâlnesc, găsesc o oglindă care reflectă potențialul nelimitat care există în fiecare dintre noi. Este un privilegiu să fiu martoră la creșterea și înflorirea acestor suflete frumoase, care îmi amintesc că spiritul uman este rezilient și capabil de minuni infinite.
Împreună, pornim într-o călătorie de descoperire mutuală, creând o poveste de speranță, acceptare și transformare, căci prin lumina pe care o aprindem în inimile fiecărui copil, iluminăm calea către un viitor mai strălucitor și mai incluziv.
Se spune că toate drumurile duc la Roma. A lucra cu copiii este „Roma mea” și toate drumurile m-au adus aici. Văd în fiecare zi curiozitate, descoperire, evoluție, prezența, căldură, minune și iubire, iar scopul meu este să ajut copiii să vadă și să meargă spre „Roma lor”, pe drumul lor, acolo unde sunt meniți să fie.
Știu că ești diferit, dar ești în primul rând copil, iar eu sunt lângă tine pentru a te trata cu respect, empatie și iubire.
În camera colorată
Ne inveselim îndată.
În joacă noi învățăm
Și ușor ne dezvoltăm.
Cu blândețe și iubire,
Răbdare și empatie,
Potențialu-l deblocăm
Și tare ne bucurăm!
Strigăte de veselie
Se aud în terapie
Când avem câte-un progres,
E semn că avem succes!
Căci nimic nu-i mai frumos
Decât să fii bucuros!
Să-ți văd zâmbetul curat
Este cel mai minunat!
Sunt Valentina și am început să lucrez cu copiii din dorința de a oferi un sprijin şi de a îmbunătăți viețile altor persoane.
Prima mea interacțiune a fost în cadrul practicii din facultate, unde am descoperit ce inseamnă afecțiunea, energia, entuziasmul și sinceritatea unui copil cu autism. Terminând practica cu sufletul plin de iubirea primită necondiționat, mi-am dorit să pot avea parte de asta zilnic.
Pe parcurs am descoperit că lucrul cu copiii poate fi foarte satisfăcător sufleteşte, faptul că am posibilitatea de a influența pozitiv viața lor și de a vedea progresele pe care aceștia le fac de-a lungul timpului este motivul pentru care mă dedic cu totul acestor copii.
Terapia Aba înseamnă multe zâmbete, încredere, empatie și răbdare. Consider relația terapeut-copil ca fiind foarte importantă pentru reușita procesului terapeutic. Misiunea mea este de crea un mediu sigur și de a găsi cea mai potrivită strategie prin care cei mici să dobândească noi abilități.
Încă de la prima interacțiune m-a fascinat frumusețea voastră, atât fizică, cât și emoțională. Mă bucur că vă pot însoți pe drumul evoluției. Așa cum voi vă străduiți să înțelegeți realitatea vieții noastre sociale, așa și eu fac pași în fiecare zi către lumea voastră plină de inocență, pentru a vă înțelege bucuria, tristețea, teama, frustrarea și toate sentimentele care vă încearcă.
Natură umană este complexă iar copiii cu autism ne provoacă să înțelegem ce înseamnă un aspect din complexitatea ei. În fiecare zi, alături de ei, învățăm, ne jucăm, explorăm, ne împrietenim și modelăm viitorul lor.
De când mă știu iubesc copiii.
Îmi plac provocările și sunt o căutătoare de soluții.
Mi-am început activitatea cu mulți ani în urmă ca asistent medical de pediatrie, dar între timp am decis să mă ocup mai mult decât de partea fizică.
Sunt aici pentru a reuși împreună să-i ajutăm pe cei mici să devină OAMENI MARI.
Am ales să devin terapeut ABA, deoarece acest domeniu mă ajută să mă dezvolt atât în plan personal cât și profesional. Ca terapeut este esențial să fii la curent cu practicile și cercetările noi apărute, nevoia de cunoaştere și orientarea către rezultate conducând la obținerea progreselor beneficiarilor terapiei și satisfacției personale. De asemenea, la baza alegerii domeniului este dorința mea de a ajuta oamenii, iar ca terapeut ABA am avut posibilitatea de a ajuta și susține dezvoltarea copiilor și îmbunătățirea abilităților sociale, de comunicare, dar și dobândirea abilităților practice din cadrul școlii, mediului familial și independență.
În continuare dorința de a ajuta copiii și familiile acestora constituie motivația mea de a mă dezvolta ca terapeut și coordonator în cadrul centrului Autism Step by Step. Colaborând cu părinții și specialiștii putem obține îmbunătățirea calității vieții beneficiarilor noştri.
Am luat decizia de a mă integra într-un astfel de mediu profesional dintr-un imbold, care m-a încurajat să pășesc cu pași grijulii, dar fermi, în lumea copiilor unde totul este special. Întâlnirea cu aceștia m-a făcut să realizez cât de frumoasă este diversitatea și-mi readuce aminte deseori că adevărata valoare se află în lucrurile aparent mărunte. Copiii sunt unici și se raportează la aptitudinile lor într-un mod neasemuit, iar faptul că avem posibilitatea de a identifica talentele fiecăruia și de a le folosi în avantajul lor, face ca lucrul cu aceștia să îți ofere sentimentul de împlinire și mândrie. Însă cel mai frumos aspect al acestei profesii constă în oferirea unei părticele mici din sufletul tău, care este implicarea și stăruința pentru a face o treabă cât mai bună, pentru ca în final copilul să-ți întoarcă înzecit acest efort prin dezvoltarea propriilor sale abilități.
Numele meu este Tudor Maria Rebecca și fac parte cu drag din echipa Autism Step by Step. Lucrul cu copiii este ca o povestioară pe care o scriem împreună, iar ceea ce este cel mai important este că poți intra în pielea multor personaje. Personajul meu preferat este empatia și de foarte multe ori răbdarea, iar în zilele ploioase energia, pentru că toți avem nevoie de un imbold atunci când suntem posomorâți. După ce ploaia și-a spus cuvântul, apare un curcubeu de zâmbete, pupici, gâdilici și mult schimb de energie pozitivă. Asta înseamnă pentru mine fiecare povestioară. Cu atât mai mult îmi place să cred că parcursul fiecărui învățăcel are un deznodământ măreț.
Prima mea interacțiune cu copiii cu autism a fost un moment cu adevărat special.
Aveam inima plină de emoții și gânduri încurcate, dar și un sentiment puternic de dorință de a face o diferență în viețile lor.
Am fost primită cu zâmbete timide, ușor temătoare, dar curioase.
Era o bucurie sinceră în privirea lor, pe care nu o mai văzusem înainte. A fost un moment deosebit, în care mi-am dat seama că micile gesturi și interacțiunile cu acești copii pot avea un impact enorm.
De atunci, am petrecut mult timp explorând lumea prin jocuri și activități care să stimuleze dezvoltarea copiilor cu care intrăm în contact.
Lucrul cu copiii cu autism m-a învățat să am răbdare, compasiune și perseverență. Am învățat să văd lumea prin ochii lor și să apreciez fiecare mic progres pe care îl fac.
Fiecare zi era o provocare, dar și o oportunitate de a învăța și de a crește împreună.
Această experiență mi-a deschis ochii către o lume fascinantă și m-a motivat să continui să învăț și să contribui la dezvoltarea și susținerea acestor copii minunați.
Am absolvit Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității București și cursul „Professional Certificate – Applied Behavior Analysis (BCBA)”
din cadrul Universității din California „Santa Barbara Extension/PaCE”.
Lucrez în domeniu de 10 ani cu copii cu TSA, întârziere în dezvoltare și probleme de comportament.
Îmi plac foarte mult copiii, deoarece se pot deconecta de lumea din jur și au timp și energie pentru lumea lor. Mereu reușesc să te surprindă sau să îți rupă un zâmbet, atunci când credeai că nu mai ai puterea să îl oferi.
Prin tact, răbdare și joacă, orice copil poate să fie fericit și să facă ce își dorește, indiferent de condiția în care s-a născut.
Toți pot evolua în direcția dorită, cu ajutorul potrivit.
Motivația mea puternică în lucrul cu copiii speciali este dată de pasiunea pentru psihologie, dragul și grija față de copii, răbdarea și curiozitatea științifică. Prima dată când am intrat în acest domeniu am avut emoții ca teamă și neîncredere. Emoții care au fost rapid înlocuite de grijă, curiozitate și determinare. Este un domeniul care mă provoacă și mă învață zilnic lucruri noi despre copiii speciali.
Kinetoterapia prin exerciții și deprinderi motrice, împreună cu partea senzorială, care este baza tuturor stimulilor prin care descoperim mediul înconjurător, ne ajută copii să înțeleagă lumea, natura, texturile și tot ceea ce ține de viață cu ușurință, bucurie, dar, cel mai important, prin joacă.